Fotografii Brasov

Update News

Am terminat cu Poiana Brasov inca de vineri, dar am decis ca sambata sa stau in Brasov. Numai ca ceea ce a urmat s-a dovedit cu mult peste asteptarile mele initiale. Uite asa o colega de la serviciu a zis ca vine ea duminica asta la redactie, chiar daca eram eu si Stefan de rand. Am facut schimb, sefa a fost de acord, atata timp cat ii trimit materialele, si… uite-ma inca in Brasov.

M-am cazat intr-un loc super, o sa va povestesc mai mult despre el in next posts. Pana atunci, vorba lui Lucian, puteti sa ma localizati in Hostel Mara. Despre locatia asta am aflat de la o tipa de pe blog, dar nu imi mai amintesc nici blogul, si nici tipa, dar stiu ca am o parere buna despre ea, de am avut incredere sa vin si sa stau aici. Prima noapte am dormit singura, dar a doua zi, adica ieri, s-au cazat in aceeasi camera inca doua tipe spanioloaice super de treaba. Ieri nu am putut iesi cu ele pe seara in oras, pentru ca aveam de scris. Oricum ele s-au intors pe la 3, asa ca… na:D. Dar azi, dupa doua ore de somn, am plecat la Castelul Bran (care m-a dezamagit total), unde am intalnit o mutime de alti prieteni cunoscuti si necunoscuti – toti spanioli pe care fetele i-au intalnit ba in aeroport, ba in hostelul din Bucuresti, ba in tren. Apoi am mers la Cetatea Rasnov, care a meritat si merita tot efortul. Este superba. Ai ce vedea, ai ce vizita, ai ce fotografia. Pacat de Bran.. nu mai e nici un fel de mobila, decat un singur pat si un sifonier in tot castelul. Si cand ma gandesc ca una din fete, Laura, era inspaimantata la gandul ca o sa vizitam castelul… asta din reclame, filme si carti citite. Mda, pacat… si ei au fost dezamagiti.

Acum suntem in pauza de masa. Eu abia am gasit o casa de schimb valutar cu un curs normal. Toate iti dau pe 50 de euro nu mai mult de 170 lei, adica aproximativ 3,3 lei. Ce???? Si daca vrei sa cumperi euro, tu trebuie sa le dai lor 4,3 lei pentru un euro. Mda.

Cam atat. La 4.30 sper sa ne trezim sa plecam iarasi in oras. Maine fetele pleaca spre Sibiu, iar eu spre Bucuresti. Keep in touch.

La Poiana Brasov

Pana maine sunt intr-o delegatie la conferinta internationala Interlacta, cu patronatul din industria laptelui – APRIL, la Poiana Brasov.  Am insistat sa vin, desi saptamana asta era destul de grea la redactie, departamentul nostru ocupandu-se si de subiectele pe social. Dar tot am plecat. Nu ca sa ma distrez… la o asa conferinta nu te prea distrez. Ci pentru a cunoaste cat mai multi oameni din domeniu. Si am facut bine ca am venit. Primul om cu care am vorbit este actualul presedinte al APRIL, care s-a dovedit un om la fel de valoros ca domnul Steriu. Valoros insemnand “care stie ce spune”. Adica e tare in domeniu, dar si stie sa vorbeasca.

Conferinta a inceput la 10, inregistrarea invitatilor la 9, dar eu am ajuns la 4.30 dupa amiaza aici. Asta pentru ca am uitat ieri sa imi iau cartile de vizita de pe Splaiul Independentei, si eu fara carti de vizita nu mai plec nicaieri. Adica m-am saturat de situatii penibile de genul: buna ziua doamna X, eu sunt Y de la Gardianul. Bla Bla… as vrea sa pastram legatura, imi dati si mie o carte de vizita? AH, EU? ah… ih.. mmm… eu nu am… dar dati-mi dumneavoastra.

Asa ca, desi planuiam sa plec cu trenul de 5.50 ca sa ajung pe la 9 aici, am hotarat sa plec cu cel de la 9.30. Ori, eu nu am calculat ca am si bagaj dupa mine, ca si ploua si ca ma deplasez mai greu prin Bucuresti in conditiile astea, asa ca am ajuns la gara la 9.47. Trenul era la 9.42. Mda, perfect. Am venit totusi cu microbuzul din Iancului. Am si dormit pe drum, am mai si citit. Dar a fost un friiiig…. bine ca nu m-am imbracat in fusta de acasa, asa cum planuisem, gandindu-ma ca intru direct in conferinta.

Am ajuns in Brasov pe un soare superb. Gara e la fel ca in martie. Aceeasi groapa din mijlocul autogarii, aceeasi balta care asteapta francezii cu loganuri sa se dea in spectacol folosind frana de mana. Mi-au placut iarasi oamenii din Brasov. M-a abordat un taximetrist.

El: Unde mergeti?

Eu: La Poiana Brasov, stiti cu ce as putea ajunge acolo?

El: Va duc eu.

Eu: (obisnuita cu insistentii enervanti si fara educatie din Gara Bucuresti) Ha!!! Nu-mi permit… Stiti, viata de student…

El imi zambeste, si-mi explica ce autobuz sa iau, unde sa schimb, si de unde sa imi iau bilete.

Am ramas cu gura cascata… la figurat. I-am multumit si am plecat. Cand sa urc in autobuz, cu rollerul dupa mine, o tipa s-a ridicat imediat dupa scaun. “Te ajut?”, m-a intrebat ea cu o expresie senina. Apoi, in autobuzul pe care l-am luat de pe langa posta, din 15 calatori, 7 il cunosteau pe sofer, si il salutau si vorbeau. Un adolescent vorbea cu el de computere si de componente. Soferul avea peste 50 de ani. Am ramas masca. La capat de linie il intreb pe sofer daca aici e Poiana Brasov, si-mi zice ca da . “Unde vrei sa ajungi?” Pai la hotel sport. “Ok, mergi la stanga si apoi faci dreapta. E imposibil sa nu gasesti”. Dar domnule, cunoasteti chiar pe toata lumea? De va saluta calatorii? A inceput sa rada si am vorbit cam 5 minute. La 10 m departare, calatorii asteptau in statie sa urce. Nimeni nu a strigat. Nimeni nu l-a certat si nimeni n-a cartit. Au urcat, l-au salutat, si au asteptat linistiti plecarea.

Ok… ideea e ca am cazare asigurata doar pentru seara asta. Dar cum drumul e pe buzunarul meu, ma gandesc sincer sa raman si Sambata aici. Mmmm… aici sau in Brasov. Daca e cald. Tind spre Brasov. Vom vedea… Ok, ma duc, ca pierd toata pauza si vreau sa mai salut si eu pe cate unii.

Cu ce am gresit sa merit o asemenea pedeapsa?

Weekend in Plaiul Foii (1)

Ideea a fost lansata, initial, de nenea Nelu, instructorul grupei Oxigenul din Brasov. O iesire la munte, in mijlocul naturii, doar noi: grupa Termitele, Alcedo si Oxigenul. Sincer? Fara a face nici un fel de diferente, grupa Oxigenul mi-a atras atentia inca din tabara de anul trecut, dar vara asta mi-a devenit draga. Poate si pentru ca majoritatea copiilor sunt mai mari, dar si pentru ca fotografia ne-a “fortat” oarecum sa ne cunoastem mai bine. Plus ca aveam cele mai frumoase constructii de tabara, noi si ei.

Ok… spuneam ca ideea a fost lansata de nea Nelu. Diana Has insa, din Alcedo, fata Cristinei dar si a mea , a preluat ideea si practic ne-a pus in fata faptului implinit: “ultimul weekend din vacanta de vara, mergem la Busteni. Vreti?” Normallll!!! Imi place, in primul rand, ca s-a implicat in organizare. O sa fie un ghid asistent de toata cinstea.

A ramas sa caute nea Nelu loc. Si a gasit Plaiul Foii, la 1100 m altitudine, langa stancile crestei, langa parau, intr-o poienita superba, dupa cum el insusi povesteste. Cu corturile. Cred sincer ca o sa fie o experienta de neuitat, cu cartofi copti, cu trasee de verificare, cu jocuri de cunoastere, mese de partasie, foc de tabara fotografii si cantece.

Revin, cat de curand, cu cateva fotografii cu Oxigenul, din vara asta. O sa vreti si voi, sunt sigura, sa ii cunoasteti.