De ce-mi iubesc casa (2)

Pentru că am cea mai şmecheră bunică pe care am cunoscut-o până acum. Inima? Întotdeauna tânără. LA MULŢI ANI!!!!

Pentru că mâini mai harnice ca ale lui tataie Lile nu există. E chestie demonstrată.

Pentru că, de fiecare dată când îl pup, tataie mă înţeapă cu barba lui nerasă. Iar când se rade… îmi pictează rapid nasul cu spumă de ras.

Pentru că, deşi are multe alte opţiuni, mami alege să rămână lângă mamaie şi tataie.

Pentru că solarele din grădină îmi amintesc de vremea în care pliveam iarba din ardei cu verisorii mei primari, Mugu şi Cipi. Unii dintre noi nu prea ştiam care e iarba şi care e ardeiul. Şi, ca să nu se prindă bunica, “dădeam” alarma roşie când scoteam câte un ardei (de obicei, după ce îl scoteam, ne prindeam ca prin minune de adevărata natură a bietei plante). Ciudat… foarte rar strigam alarma verde… (norocul firelor de iarbă).

Pentru că, deşi tataie este singurul bărbat din casă, în fapt, cocoşul cam e mamaie.

Pentru că avem o grădină cu de toate, pentru toţi.

Pentru că se mai întâmplă şi accidente. Dar tataie le repară pe toate.

Pentru că “pe dincolo”, tanti Luminiţa are mereu curăţenie şi ordine. Grădiniţa de flori e mereu proaspătă. Iar nea Cornel nu face degeaba pe viteazul… atâta vreme cât chiar aşa este.

Pentru că, în una din dăţile în care a fost în America, la copii, tataie a stat 2 luni apoi a început să plângă… că vrea acasă… că îi e dor de mamaie. şi de casă. şi de grădină.

Pentru că, tot tataie, nu poate sta, la modul cel mai serios, nici măcar 5 minute fără mamaie. Lidioooooooo!?!?! Lidiooooooo!?!?

Pentru că mamaie se supără pe tataie ziua, ba că arde ardeiul cu nu mai ştiu ce stropeli, ba că uită uşa la solar închisă toată ziua… ba că uită unde e cleştele… ba că nu poate să ţină nicio bucurie pentru el… trebuie să o ştie toată lumea. Dar noaptea, de pe la 3-4 încolo… tot cu el stă la taină, povestind şi plănuind. Visând la viitorul nepoţilor şi la bucuriile fiilor.

Pentru că la ţară poţi umbla desculţ. Prin ţărână, pietre, nămol şi iarba.

Pentru că mami mă scoate întotdeauna din încurcături. mă ajută întotdeauna. când e vorba de bani, mă împrumută de fiecare dată. pentru ca, a doua zi de la împrumut, să găsească ea un motiv prin care împrumutul se transformă subit ba în cadou de cine ştie ce ocazie, ba în recompensă pentru că i-am făcut masaj, ba în “lasă mami, că fac eu rost de alţii”. Nu ştiu cum… dar oricât de mult aş supara-o… ne certăm, dar apoi tot îmi zâmbeşte, tot se dă peste cap pentru mine… tot mă iubeşte.

Pentru că mami mă cunoaşte dintr-o privire. dintr-un cuvânt. dintr-un oftat. dintr-un zâmbet. dintr-o linişte. dintr-o strângere de mână. Uneori nu îmi convine… dar ea ştie întotdeauna cum să mă încurajeze. cum să stea lângă mine. cum să mă liniştească şi să-mi dea speranţă.

Pentru că mami e cea mai tare la vândut seminţe de plante de legume iarna, răsad primăvara, legume vara şi alte născociri toamna. Cu găini sau cocoşi încă nu a fost. Că mă trimitea pe mine şi pe mamaie. Când eram micăăă…. Deşi era să o cam păţesc şi primăvara asta, într-o vacanţă. Bine că a plouat, că mamaie o luase în serios. Iar eu mă gândeam disperată cum să îi pun vreo fundă roşie, ceva, la gâtul cocoşului…

Pentru că, sincer, nu ştiu dacă sunt doi oameni în tot oraşul ăla care să nu fie prieteni cu mama. Sau măcar să o cunoască. Şi prietenii mamei sunt şi mai frumoşi tocmai pentru că sunt prietenii ei.