De ce-mi iubesc casa (1)

Pentru că oricât de departe aş ajunge, oricine aş fi… întotdeauna voi găsi drumul spre ACASĂ.

Pentru că mamaie are “crescătorie” de rândunici… de când mă ştiu. Dimineţi de vară mai frumoase decât cele în care eşti trezit de cântecul rândunicilor? Nu există!!

Pentru că “pe dincolo”, tanti Luminiţa nu are miere, cum zicea George, verişorul meu, că avem noi. Dar are meree şi căpşuni. Şi flori multe.

Pentru că e imposibil să nu îl îndrăgeşti pe Zoli. De unde numele? Eeee… Prietenii Lorenei ştiu de ce

Pentru că mamaia are cuptor turcesc…

Iar făina de la ţară face o pâine aşa de bunăăăă…

Pentru că la prânz mergi în grădina unchilor la cules de căpşuni, şi seara mami îţi face dulceaţă.

Pentru că rufele întinse la uscat seara, dimineaţa miros a rouă şi a noapte.

Pentru că tataie are bicicletă. Şi Oltul este aproape.

Pentru că, deşi nu ştiu să înnot, iarba de lângă râu e aşternut bun.

Pentru că verdele e natural. Şi câmpul e plin de culoare.

Pentru că cea mai bună prietenă a mea iubeşte macii. Iar la mine la ţară sunt atâţia maci cât să-mi aducă aminte de cea mai frumoasă Dană pe care o cunosc.

Pentru că, în faţa casei, în curte, a răsărit o floare superbă. Care s-a lipit şi căţărat pe cele două fire de viţă de vie care fac boltă între casă şi bucătărie.